Echipa românească KTRL va lupta împotriva altor șapte echipe din Europa de Est în cadrul turneului de VALORANT VRL East: Surge pentru premiul de 20.000 de euro. În cadrul turneului pot participa echipe din 20 de țări din regiune.
Formatul turneului VRL East: Surge presupune o rundă de calificări care va desemna 3 echipe ce vor intra în sezonul regulat, plus alte 5 echipe invitate direct să participe în competiție. Formatul turneului este explicat și în videoul următor:
Transmisia în limba română a turneului va fi realizată de Digital Crusade.
Echipa românească KTRL face parte din cele cinci invitate să ia parte la competiție, roster-ul echipei fiind format din: Adnan Hamada (România), Cristian Paraschiv (Romania), Mihai-Călin Lăcătuș (România), Fabien Moura (Franța) și Berkay Eroğlu (Turcia).
“Suntem deosebit de mândri că putem reprezenta România în cadrul VRL East: Surge. E o șansă importantă pe care o vom trata cu seriozitate și ne vom pregăti cât se poate de bine pentru această competiție. Dorim să reprezentăm România cum trebuie și sunt convins că exact asta vom face.”, a spus Adnan Hamada, capitanul echipei KTRL.
KTRL nu este singura echipă din România care ia parte la competiție, în cadrul calificărilor care se desfășoară săptâmâna aceasta concurează alte 2 echipe locale.
Turneul VRL East: Surge se reunește sub motto-ul Ligii, „Diferiți, dar Uniți” și este deschis pentru 20 de state: Grecia, Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Croația, Ungaria, Slovenia, Cipru, România, Israel.
Câștigătorii finalei VRL East: Surge vor ajunge automat în calificările globale ale turneului VALORANT Champions Tour, în timp ce câștigătorii finalei mici vor intra în finala VALORANT REGIONAL LEAGUE EMEA.