Noile monitoare AGON de 49” proiectate pentru gamerii hardocre și creatorii de conținut

AOC, brandul numărul 1 de monitoare de gaming din lume[1] și producător de accesorii IT, își relansează întregul portofoliu de produse de gaming, de la monitoare, căști, tastaturi mecanice, mouși, mousepad-uri și multe altele pentru gamerii de toate nivelurile, sub noua sa umbrelă AGON by AOC. Anunțată recent, prima categorie AOC GAMING definește nevoile aventurierilor digitali. Acum, categoria de monitoare și periferice AGON creează un ecosistem de produse care sunt compatibile pentru o experiență de gaming captivantă care satisface nevoile celor mai pretențioși gameri.

Proiectat pentru gameri

Adevărații eroi ai jocurilor video pe PC sunt gamerii hardcore, competitivi, precum și streamerii sau creatorii de conținut care își combină talentele individuale și lucrează în echipă pentru a ajunge în vârful clasamentului. Pentru aceștia, seria AGON (care se traduce prin „competiție” / „concurs” din greaca veche) este cu siguranță partenerul pe care se pot baza.

Prin urmare, primele modele din seria relansată AGON sunt două monitoare curbate cu o rație de 32:9 super-wide: AG493UCX2 de 49 ”(124,5 cm) cu o rată de refresh de 165 Hz, și AG493QCX de 49” cu o rată de refresh de 144 Hz. AG493UCX2 îmbină practic două afișaje QHD de 27” într-un singur panou cu rezoluție DQHD (5120 x 1440), iar AG493QCX face același lucru pentru două afișaje FullHD de 27” cu rezoluție DFHD (3840×1080). Ambele monitoare folosesc panouri VA pentru negru intens, culori vibrante și un contrast ridicat pentru imagini uimitoare, specifice monitoarelor care beneficiază de VESA Certified DisplayHDR 400.

Rezultatele excelente necesită ambiții mari

„Seria anterioară AGON continuă să fie alegerea numărul 1 a gamerilor hardcore și a entuziaștilor. Modelele AGON de 49” sunt apreciate în special de fanii simulatoarelor și a jocurilor de racing, dar sunt foarte apreciate și de profesioniști sau creatori de conținut. Datorită ratei de refresh mai mari ale noilor modele și a numărului tot mai mare de jocuri care suportă formatul de 32:9, gamerii se pot bucura de o experiență captivantă în mai multe genuri de jocuri, precum FPS sau MOBA”, spune César Reyes Acosta, Product Manager / IT Accessories & Touch Monitors Team Leader la AOC Europe.

Mai multe de văzut, mai multe de procesat

Modelul AGON AG493UCX2 de 49 de inchi este echipat cu un panou VA cu o rație super-wide de 32:9 și un design inspirat de navetele spațiale din filmele SF, fără rame pe 3 laturi si cu o curbură agresivă de 1800R, este menită să înconjoare utilizatorul și să acopere chiar și vederea periferică, asemănător unei căști VR doar pe birou, fără obstacole în mijlocul ecranului.

În simulatoarele auto, un ecran de dimensiuni mari cu un format super-wide, cum ar fi cel al lui AG493UCX2, sporește gradul de realism, oferind o imagine mai largă asupra circuitului. Ecranul generos reprezintă un avantaj si în cazul simulatoarelor de zbor, unde sunt vizibile toate cadranele instrumentelor de bord, diagrame și indicațiile de zbor. Toate jocurile beneficiază de ecranul extins oferit de AG493UCX2, fie că sunt jocuri FPS, fie RTS sau MMO RPG-uri.

În ciuda dimensiunilor sale uriașe, AG493UCX2 este la fel de rapid ca modelele mai mici, datorită ratei de refresh de 165 Hz și a timpului de răspuns 1 ms MPRT (4 ms GtG). Creatorii de conținut pot conecta două PC-uri (un PC de streaming / PC de gaming) și le pot controla cu un set de periferice cu ajutorul comutatorului KVM integrat, iar conexiunea USB-C poate transmite semnal video și alimenta / încărca laptopuri cu până la 65 W simultan. Monitorul AG493UCX2 este o alegere excelentă atât pentru gaming cat si pentru productivitate.

Simularea valului de adrenalină

Noul monitor AGON AG493QCX de 49” se aseamănă cu fratele său, oferind o rezoluție FullHD, în loc de cea QHD a modelului AG493UCX2. Într-o configurație completă de sim-racing, monitorul AG493QCX oferă o experiență de utilizare imersivă. Rezoluția mai mică a acestui model reprezintă un avantaj in cazul PC-urilor mai puțin performante, solicitând mai puțin GPU-ul și reducând costul total al setup-ului.

Cu panou VA de 49 inchi, rezoluția 3840×1080 a modelului AG493QCX rulează la o rată de refresh de până la 144 Hz pentru imagini fluide, având un timp de răspuns de 4 ms GtG și 1 ms MPRT, care asigură o experiență de gaming excelentă. Ambele monitoare oferă, de asemenea, modul picture-by-picture pentru a conecta simultan, spre exemplu, un laptop de muncă și un desktop de gaming (la intrările sale 2x HDMI 2.0 sau 2x DisplayPort 1.2) și afișează ambele imagini una lângă cealaltă, ca și cum ar fi 2 monitoare unul lângă celălalt. În timp ce AG493UCX2 oferă și intrare USB-C, ambele dispun de un hub USB cu 3 porturi încorporat pentru a permite conectarea cu ușurință a perifericelor favorite.

Plin de funcții

Pentru a elimina artefactele vizuale și efectul de tearing, ambele modele dispun de Adaptive-Sync. Monitoarele sunt certificate VESA DisplayHDR 400, afișând imagini HDR, cu culori mai bogate (acoperire de gamă 89% AdobeRGB, 91% DCI-P3 și 120% sRGB pentru AG493UCX2), potrivite pentru crearea de conținut digital. Pentru a mulțumi toate categoriile de utilizatori, ambele modele sunt echipate un stand metalic și rezistent, cu înălțimea de 100 mm, precum și posibilitate de pivotare de reglare a înclinării. Difuzoare de 5W oferă utilizatorilor un sunet bogat.

Pentru a face ajustările OSD ale monitorului mai rapid sau pentru a selecta diverse moduri specifice jocurilor, utilizatorii pot folosi butoanele, telecomanda inclusă sau software-ul AOC G-Menu.

Primele modele ale noii serii AGON, AG493UCX2 și AG493QCX, vor fi disponibile începând din septembrie 2021 la prețuri recomandate de 5839 lei respectiv 4619 lei.

Leave a Reply