Razer anunță noi periferice wireless Pro, pentru birou

TRANSFORMĂ MUNCA ÎN PLĂCERE CU URMĂTOAREA GENERAȚIE DE PRODUSE RAZER DESTINATE ACTIVITĂȚII DE BIROU 

Cu cea mai bună ergonomie din clasa sa, cu tehnologii provenite din mediul de gaming și cu un nivel de zgomot îmbunătățit, noua gamă Razer Pro aduce mai multe periferice de cea mai înaltă calitate în spațiul de lucru

BUCUREȘTI, 3 noiembrie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat extinderea gamei de productivitate cu trei noi produse: mouse-ul wireless Pro Click Mini, tastatura wireless Pro Type Ultra și mouse mat-ul Pro Glide XXL. Noua gamă de produse Pro are printre caracteristici conectivitate wireless cu multiple dispozitive, durată de funcționare extinsă și un nivel de zgomot redus. Bazată pe experiența  Razer de a produce componente performante, fiabile și ergonomice, noua gamă Pro este ideală atât pentru munca de la birou, cât și pentru home office, oferind maximum de flexibilitate.

În condițiile în care munca de acasă devine din ce în ce mai răspândită, tastaturile și mouse-urile de înaltă calitate au un rol crucial în creșterea productivității și asigurarea unei experiențe de utilizare lină și rapidă. Noua gamă de periferice Pro dezvoltată de Razer include cele mai noi tehnologii din domeniul hardware și software, garantate de experiența Razer de a produce dispozitive de gaming pentru profesioniști. Îmbinând cu succes cele mai ergonomice forme cu cele mai performante tehnologii de gaming și cu cele mai noi trenduri în materie de design, gama Pro oferă confortul, autonomia și precizia care le permit utilizatorilor să transforme munca în joacă.

“Spațiul de lucru de azi poate fi oriunde: într-o clădire de birouri, acasă pe masa din sufragerie, în tren sau chiar și în avion,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de Periferice din cadrul Razer. “Indiferent de locul în care se află utilizatorul, gama Razer Pro dispune de caracteristici care îmbunătățesc procesul de lucru indiferent de sarcină sau situație, fie că vorbim de switch-urile de mouse silențioase sau de tastele care asigură un nivel de confort ridicat pe toată durata zilei, garantând condiții de optime de lucru.”

Razer Pro Click Mini

Cu un design elegant și o formă compactă, mouse-ul Pro Click Mini a fost conceput să-și facă loc fără probleme în orice geantă, servietă sau rucsac, pentru a putea fi folosit oriunde. Bazat pe switch-uri tactile, silențioase și garantate până la 15 milioane de acționări, Pro Click Mini asigură un nivel ridicat de productivitate cu un nivel redus de zgomot, contribuind la o experiență de utilizare care nu distrage atenția indiferent dacă lucrezi la birou, în cafenea, de acasă ori în tren. 

Utilizabil cu până la trei dispozitive prin Bluetooth și cu un al patrulea folosind adaptorul de 2.4 GHz, mouse-ul Pro Click Mini poate fi folosit pentru a controla mai multe dispozitive fără să fie nevoie de trecerea prin procedeul de pair/unpair.  Datorită tehnologiei Razer™ HyperSpeed oferită de adaptorul de 2.4 GHz, Pro Click Mini garantează o conexiune ultra rapidă, fiabilă și fără întreruperi atât în cazul sistemelor desktop, cât și al laptopurilor.

La baza Pro Click Mini se află senzorul optic Razer 5G Advanced, care oferă o acuratețe de invidiat, îmbunătățind eficiența când vine vorba de sarcini care necesită control impecabil. Noua rotiță Razer™ HyperScroll are două moduri de funcționare,  Free-Spin și Tactile, care asigură o navigare ușoară a documentelor și paginilor web de dimensiuni mari, în timp ce funcția de 4-way tilt-click ușurează procesul de scroll pe orizontală. Cu șapte butoane complet programabile, Pro Click Mini este un mouse versatil, capabil să facă față la multiple aplicații, fiind alegerea ideală pentru sarcinile de birou.

Pentru mai multe informații despre Razer Pro Click Mini, vizitați această pagină.

Razer Pro Type Ultra

Rafinat și îmbunătățit pe baza feedback-ului oferit de comunitatea de fani, Razer Pro Type Ultra reprezintă următoarea generație a tastaturilor Razer Pro, oferind o experiență de tastare mai silențioasă și mai luxurioasă în spațiul de birou. Cu switch-uri mecanice silențioase, garantate pentru până la 80 de milioane de acționări, tastele dispun de un înveliș soft-touch plăcut la atingere, pentru maximum de confort pe tot parcursul zilei. Suportul de încheieturi moale, capitonat cu piele sintetică, oferă maximum de confort în zona încheieturilor pentru o utilizare lipsită de dureri.

Cu suport pentru conexiune prin Bluetooth sau Razer HyperSpeed Wireless, tastatura Pro Type Ultra poate fi conectată simultan la până la patru dispozitive, comutarea între ele putând fi realizată printr-o simplă apăsare de buton. Cu o durată de funcționare de peste 200 de ore și posibilitatea de a o folosi pe durata încărcării bateriei, Pro Type Ultra este cea mai bună alegere pentru orice birou modern.

Atât Pro Type Ultra, cât și Pro Click Mini vin la pachet cu Razer™ Productivity Dongle, fiind posibilă conectarea ambelor dispozitive la un singur dongle, eliberându-se astfel un port USB, fără a compromite experiența de utilizare fără sacadări și întârzieri garantată de tehnologia Razer HyperSpeed Wireless.

Pentru mai multe detalii despre Razer Pro Type Ultra, vizitați această pagină.

Razer Pro Glide XXL

Noua gamă de produse este completată de Pro Glide XXL, un mouse mat flexibil care acoperă întreaga lungime a biroului, acesta fiind companionul ideal al mouse-ului Pro Click. Cu o suprafață texturată realizată dintr-o țesătură foarte densă, ce permite atingerea unei performanțe superioare de tracking, dar și cu o bază din cauciuc de înaltă densitate, Pro Glide XXL oferă o suprafață moale pe întreaga lungime a biroului, contribuind în acest fel la creșterea confortului și la scăderea gradului de oboseală.

Pro Glide XXL este o suprafață perfectă pentru utilizarea împreună cu mouse-ul Pro Click Mini și cu tastatura Pro Type Ultra, această suprafață facilitând un control superior al mouse-ului, un confort ridicat dar și obținerea unui aspect profesional pentru întregul spațiu de lucru.

Pentru mai multe detalii despre Razer Pro Glide XXL, vizitați această pagină.

Despre RAZER PRO CLICK MINI

    • Switch-uri mecanice silențioase cu durabilitate de până la 15 milioane de acționări 
    • Design elegant și compact
    • Rotiță Razer™ HyperScroll Tilt Wheel cu 2 axe și moduri de utilizare free-spin și tactil 
    • Conexiune de tip multi-host cu până la patru dispozitive
    • 7 butoane programabile în mod independent 
    • Razer™ Productivity Dongle
    • Conectivitate: Razer™ HyperSpeed 2.4GHz wireless + Bluetooth®
    • Durată de funcționare: Până la ~725 de ore pe Bluetooth® și până la ~465 de ore folosind tehnologia wireless de 2.4 GHz 
    • Senzor optic Razer™ 5G Advanced cu 12.000 DPI
    • DPI ajustabil folosind Synapse 3 (valorile implicite de DPI: 400 / 800 / 1600 (default) / 3200 / 6400)
    • Stocare internă a valorilor de DPI  (până la 5 setări de DPI)
    • Accelerare de până la 300 țoli pe secundă (IPS) / 35 G 
    • Polling rate de 1000 Hz 
    • Compatibil Razer Synapse 3 
    • Dimensiuni aproximative: 100.2 mm x 62.7 mm x 34.1 mm
  • Greutate aproximativă: 88g cu o baterie alcalină de tip AA; 111g cu două baterii alcaline de tip AA 

 

Despre RAZER PRO TYPE ULTRA

  • Design ergonomic cu suport de încheieturi capitonat cu piele sintetică moale 
  • Tehnologie wireless Razer™ HyperSpeed 
  • Razer™ Productivity Dongle
  • Switch-uri mecanice Razer™ Yellow pentru silențiozitate
  • Durabilitate de până la 80 de milioane de acționări ale tastelor
  • Taste complet programabile, compatibile cu funcțiile macro
  • Conectivitate Bluetooth și Wireless cu până la patru dispozitive
  • Taste iluminate cu lumină LED albă
  • Autonomie: Până la ~214 ore fără iluminare prin conexiune Bluetooth®  și de până la~207 ore fără iluminare prin conexiune wireless de 2.4Ghz, sau de până la ~13 ore prin conexiune Bluetooth® sau wireless 2.4Ghz cu iluminare și luminozitatea setată la nivel maxim
  • Tehnologie 10 Key Rollover
  • Compatibil Razer Synapse 3 

 

Despre RAZER PRO GLIDE XXL

  • Mărime extinsă pentru confort maxim
  • Suprafață textilă cu textură specială
  • Bază groasă din spumă de cauciuc de înaltă densitate
  • Suprafață moale pentru confort de lungă durată
  • Bază cu efect anti-alunecare
  • Dimensiuni: 940x410x3mm

 

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Pro Click Mini: 89,99 Euro

Pe pagina Razer.com și în oferta partenerilor retail: disponibil acum

Razer Pro Type Ultra: 169,99 Euro
Pe pagina Razer.com și în oferta partenerilor retail: disponibil din trim. IV 2021

Razer Pro Glide XXL:  34,99 Euro
Pe pagina Razer.com și în oferta partenerilor retail: disponibil acum

Leave a Reply